Pentru a gasi sensul fiintei noastre trebuie sa ne ajutam de un exercitiu-joc:
Impartiti tot ceea ce va inconjoara si fac parte din viata voastra, in doua mari categorii:
A. Cele ce sunt influentate de timp
B. Cele ce nu sunt influentate de timp
In acest fel intelegem sensul fiintei noastre.
A. MATERIALITATEA in generarea ei de catre existenta noastra fizica.
B. SPIRITUALITATEA in generarea ei de catre constiinta noastra spatiala.
Intre ele se afla omul reprezentat de creatia divina. El se mentine in prima faza a vietii intr-o suspensie de mijloc dupa care se deplaseaza asimptotic(Petre Tutea) catre definirea spirituala pe care nu o va atinge niciodata dar catre care tinde permanent intr-un exercitiu ciclic de atingere a Perfectului.
Sau caderea in derizoriu, intr-un plan concret, fizic, in care timpul are primul rol.
Primul sens, in care fiinta incearca o apropiere de Absolut in speranta desavarsirii, nu se va realiza niciodata pentru ca Omul, fiinta in general, il cauta pe Dumnezeu, cauta Desavarsirea.
Putem da un exemplu brutal, respectiv oameni impliniti financiar care construiesc biserici iar pe peretii bisericilor respective sunt pictati Sfinti cu chipul lor.
O Entitate care este Absolutul, Adevarul suprem, nu are nevoie de constructii cu chipurile noastre pictate pe pereti!
O Entitate care este Desavarsirea nu asteapta de la noi cadouri!
El asteapta sa-i daruiesti in aceiasi termeni in care a facut-o si el, ce ai imprumutat tu de la El cand te-ai nascut: Sufletul!
Aici intervine ratiunea omului si uite asa ajungem sa-i dam lui Dumnezeu obiecte, la schimb, in locul Sufletului.
In aceasta situatie, probabil, Dumnezeu se amuza si spune: “ Este bine si asa, te astept o eternitate!”
Dumnezeu nu poate fi cautat ca si cum te duci la vecinul, bati la usa si intrebi daca e acasa.
Pe Dumnezeu il afli, afli Adevarul absolut.
Lui Dumnezeu nu poti sa-i dai ceva, trebuie sa inveti sa daruiesti!
Cum il afli? – este o intrebare grea. Daca am fi stiut inseamna ca am fi folosit logica, ratiunea, care nu au legatura cu El si doar am fi avut impresia ca-l gasim, cum se intampla de obicei.
Cred ca raspunsul este ceva de genul: “Invata sa fii smerit si va veni El sa te bata pe umar!”(similar cu expresia populara "pica din Cer")
V-ati gandit vreodata ca procreerea, actul in sine, obliga la comuniunea cu Dumnezeu? Acest act al perpetuarii fiintei genereaza in mod obligatoriu legatura cu Dumnezeu!
Pentru ca fiinta fara suflet NU EXISTA!
