PROIECTIA FIINTEI FIECARUIA, IN TIMP

Oricit de mult am inventa, intregul cere in infinit reintregirea, pentru ca ne-am divizat intr-o infinitate de suflete creatoare ce incercam sa reintregim o entitate creatoare care, practic, s-ar putea dispensa de noi oricind.Asta e frica noastra, sa raminem singuri!

Cit de subtila e suferinta, cit de subtil e acel sentiment, acea premonitie, atunci cind simtim ca se intimpla ceva anume dar nu stim ce?
Toti trecem prin patima asta in mod curent.
Cit de inradacinati suntem in suferinta locului in care ne-am nascut?
Sa ne imaginam ca suntem in mijlocul unui vint turbat care ridica pe linga noi praf, obiecte, ce ne lovesc in mod continuu.
Asa arata scena vietii noastre.
Intindeti mina in mijlocul vintului turbat, descoperiti-va fata si veti simti cum va lovesc necontenit sensuri si semene, toate cu un punct comun, toate dor, creeaza suferinta.
Ce fluid danseaza necontenit in jurul nostrum, ce forma a sensului creeaza ordinea neinteleasa nascuta din dezordinea continua si, aparent, nefireasca.
Avem menirea de a cumula, de a procesa si de a lasa in urma noastra sensuri.
Imi vine in minte un sfat valabil pentru toate sufletele:
Cautati semne cit mai multe in timpul daruit si atunci cind le gasiti la tot pasul incarcati-va sufletul cu ele, unele peste altele si purtatile toata viata cu voi!
Nu va lepadati de ele!
Nu incercati sa le aflati secretele, lasatile sa va construiasca viata, doriti-va in timp sa va transformati in saci de semne si sensuri!

DESPRE PUTEREA LUCRULUI NETERMINAT

Ne dam seama ca oamenii se impart in cel putin doua categorii. Pe noi ne intereseaza cei care finalizeaza orice actiune inceputa si cei care nu pot sau nu vor sa finalizeze.
La acestia din urma apare inexplicabil un act de vointa contrar cursului firesc al actiunii.
Cit de determinant si de apasator este lucrul neterminat! Cit de dominant este!
O actiune odata terminata, o clasezi, o uiti pe cind lucrul neterminat are urmari permanente, consecinte, te siciie, te irita, te face sa te gindesti la el, te domina.
Cum sunt oamenii care de la un capat la altul al vietii nu termina nimic?
Acum imi vine in minte o a treia categorie a celor care nici nu incep nimic. In particular putem gindi ca acestia fac parte dintre cei care finalizeaza lucrurile.
Pe undeva acestia sunt priviti cu admiratie pentru ca inainte de a incepe ceva ei detin grandoarea lucrului final, incheiat, realizat.
Totusi amaritii care lasa lucrurile neterminate par a fi mai atractivi. Sunt generatori de evenimente, modeleaza vieti, genereaza inspiratie.
O piesa de arta neterminata, cite probleme de intelegere creeaza?
Lucrul neterminat este suveran. Iti creeaza starea sufleteasca a neimplinirii, te obliga la meditatie permanenta, iti da neliniste.
Lucrul neterminat este perfect prin neimplinirea lui.
Lema: Suferinta este implinirea lucrului neterminat, o adevarata suveranitate asupra a ceea ce lipseste permanent.
Dumnezeu a creat omul ca fiind desavirsit? Daca ar fi facut asta, ar fi incheiat opera, s-ar fi intors cu spatele si ar fi plecat.
Nu, Dumnezeu a stiut puterea lucrului neterminat pentru ca in starea noastra de”mijlocul drumului” avem permanent nevoie sa ne desavirsim, avem nevoie de El.
Este filozofia oricarui Creator.
Opera are nevoie de creatorul sau in mod perpetuu.
Tot ce este creat de oameni, este neterminat.
De aici vine si esecul celor numiti de noi “desavirsiti” in ceea ce fac. Orice creezi, orice construiesti, orice FACI ,este imposibil sa termini.
Este cazul celor care fac efortul de a incerca sa finalizeze ceva in cel mai mic amanunt. Acestia sunt ratatii de mai tirziu ai eternitatii!
Cum ar arata un lucru terminat? Cum sa raspunzi daca te copleseste notiunea in sine?
Infinitul este un lucru terminat. Mult peste puterea noastra de intelegere. Ar fi o noua nastere a noastra si o noua nastere a noastra si tot asa in infinit, in incercarea desavirsirii, a obtinerii unui lucru finit, terminat, finalizat.
Cita eroare aduna in mintea sa un om atunci cind isi admira opera.
Dumnezeu este desavirsit!
Aici sta si diferenta intre Om si Dumnezeu. Dumnezeu poate desavirsi ceva, omul nu. Omul este angrenat intr-o suveica a timpului, a creerii permanente pe drumul catre desavirsire.
Ce fiinta neterminata poate finaliza ceva?
Suntem permanent incompleti, avem nevoie unii de altii in cautarea disperata de a completa ce ne lipseste.
Si in toata aceasta cautare Suferinta este suverana.
Paradoxal, aceasta stare permanenta a impresiei ca iti lipseste ceva sau ca mai trebuie sa faci ceva subliniaza sau ne protejeaza de a simti suferinta in totalitatea ei.
Aplicam teoria ca ajungem sa fim desavirsiti. Ar insemna sa lasam suferinta in urma?
Altceva se intimpla atunci cind te uiti in spate si admiri cantitativ ce ai facut. Da, poti sa te minunezi de partea cantitativa.
Calitatea, in schimb este un atribut al lui Dumnezeu.
Dezordinea este o implinire a lucrului neterminat!